Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cazului Dan Voiculescu privind colaborarea acestuia cu fosta Securitate marchează o importantă ocazie de dezbatere. Nu este însă o dezbatere a moralităţii afişate, aşa cum îi place atât de mult politicii dâmboviţene, ci una care marchează finalul politicii învinovăţirii.
De 20 de ani politica românească s-a desfăşurat sub cupola luptei cu comuniştii şi securiştii. O luptă împotriva comuniştilor dată de o societate care a fost în întregul său victima regimului comunist. O luptă cu securiştii, dată fără a se putea defini concret cine au fost aceştia. Sloganul anti-comunist a marcat dorinţa de legitimitate a celor care se doreau a fi alternativa curată şi nepătată.
Repet, nu doar cei care au suferit direct, prin părinţii şi bunicii lor, dramele personale determinate de regimul totalitar, au fost victimele acestui regim. Victima regimului comunist a fost societatea românească în întregul său, prin lipsa unei şanse către dezvoltarea normală, prin amputarea propriei libertăţi!
Aşadat, să lăsăm astăzi în trecut dramele şi suferinţele personale ale fiecăruia dintre noi. Bunicul meu din partea mamei era luat în fiecare zi de comunişti şi bătut cu bestialitate, aruncat apoi în sânge în curte şi ridicat din nou dimineaţa pentru o nouă rundă pentru a-l determina să renunţe la pământul său, cumpărat hectar cu hectar prin muncă proprie. Fusese considerat chiabur şi trebuia să plătească pentru asta. Un alt membru al familiei din partea tatălui a fost împuşcat pentru acelaşi lucru. Sunt tragedii personale şi ne marchează profund. Raţiunea ne spune însă că nu doar ei au plătit apărarea proprietăţii şi a libertăţii. Au plătit toţi cei care au trăit în comunism.
Politica învinovăţirii trebuie să se curme acum odată pentru totdeauna.
Nu mai contează dacă Dan Voiculescu a fost sau nu colaborator al Securităţii. Nu asta e tema societăţii şi a politicii româneşti. Ca să putem progresa, trebuie să ne orientăm către ce putem construi noi pentru a ne depăşi circumstanţele individuale şi ale societăţii.
Hannah Arendt spunea că în lupta lor iraţională împotriva comuniştilor, la douăzeci de ani de la căderea fostului regim, anti-comuniştii pot deveni şi ei călăi la fel de cruzi.
Să nu cădem aşadar în aceastăp capcană care poate determina amputarea şansei către dezvoltare şi un abulism generalizat la nivelul societăţii.
Cazul Dan Voiculescu marchează sfârşitul politicii învinovăţirii şi debutul unei altfel de politici în România. O politică care se poate revendica de la ce poate face azi pentru ziua de mâine şi de la cine poate face ceva pentru ceilalţi. O politică care se poate baza pe solidaritate şi libertate, nu pe învinovăţire şi atomizare.
Sub stindardul luptei anti-comuniste şi împotriva rădăcinilor vechiului regim s-au aciuat în timp, pe lângă foştii deţinuţi politici şi alte simboluri reale de protest faţă de fostul regim, şi afacerişti corupţi, deveniţi milionari şi interlopi, prin uzurparea indirectă a bunului public sub protecţia brandului PNŢCD, CDR, PNL şi bineînţeles PDL. Aceşti mafioţi politici nu sunt cu nimic mai buni sau mai morali decât baronii şi corupţii PSD, consideraţi de multe ori continuatorii fostului PCR sau chiar "neo-comunişti". Moralitatea nu este nici de dreapta, nici de stânga. Este însă ceva ce ţine de caracterul fiecărui om, de conştiinţa individuală.
"Cel fără de păcat dintre voi, să arunce primul cu piatra!" (Ioan, 8,7).
Să îngropăm deci odată pentru totdeauna securea luptei cu foştii securişti, vinovaţi sau nu, şi să privim înainte! S-ar putea astfel să ne găsim calea depăşirii condiţiei ingrate a prezentului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu