Medierea va deveni o practica uzuala?Este destul de simplu de ce ar putea exista judecatori care sa promoveze medierea si unul dintre motive nu este increderea in acest sistem ci numarul mare de dosare civile/penale ce pot fi solutionate de catre parti chiar daca aceasta rezolvare nu este echitabila sau – uneori – conforma cu legea (ceea ce va naste posibile litigii in viitor, mediatorii nu au cunostinte juridice iar partile nu isi permit un avocat in toate cazurile)
In schimb, in privinta avocatilor problema sta un pic diferit. De ce un avocat de litigii ar accepta medierea in cazurile sale? Cel mai probabil ca acei avocati se indoiesc de abilitatile lor in evaluarea cazului si in capacitatea de a negocia o tranzactie pentru clienti.
Un alt argument ar fi cresterea concurentei pe piata avocaturii de litigii. Oare avocatii incep sa se indoiasca de capacitatea lor de a gasi si pastra clientii in cazul in care se dovedeste ca avocatul advers este mult mai bine pregatit si atunci prefera sa nu isi asume riscul unui litigiu? Ramine de discutat.
Este neindoielnic faptul ca medierea confera un mediu comfortabil pentru a discuta un caz intr-un mod prietenesc fata de o tranzactie discutata direct de catre parti. Este mai simplu sa prezinti cazul unui tert care preia sarcina de a discuta in contradictoriu cu partea adversa. Si atunci iti pui intrebarea: de ce sa te agiti discutind cu un potential adversar valoros in loc sa pui pe altcineva (in speta, mediatorul) sa o faca in locul tau?
Medierea isi va atinge scopul pentru care a fost introdusa?
Promotorii medierii incearca sa convinga publicul ca medierea este necesara ca si procedura prealabila unui proces. Ca dovada se indica o gramada de statistici luate din practica altor tari (Franta, Germania, SUA) care arata in mod clar ca a existat o scadere a numarului de procese aduse in fata unui complet de judecata si un numar foarte mare de conflicte rezolvate in afara instantelor. In plus, ni se spune ca se va evita „loteria” solutiilor judecatoresti (practica neunitara fiind cel mai des motiv invocat)
Dar aceste motive stau in picioare la o mai atenta analiza? Exista consecinte ce sunt ignorate (intentionat sau nu) din aceste argumentatii?
Sa incepem cu argumentul ca medierea duce la scaderea numarului de procese aflate pe rolul instantelor de judecata datorita gasirii unor solutii in afara instantelor. Eu spun ca aceasta scadere nu este datorata atit medierii in sine cit cresterii costurilor presupuse de procedura judiciara. Au crescut costurile presupuse de onorariile expertilor (nu vreti sa stiti cit costa o opinie expertala a unui medic legist, desi – vorbind in mod obiectiv – inalta specializare a acestuia isi justifica costurile iar aportul sau in cazurile de malpraxis medical este ESENTIAL), de exemplu. Au crescut costurile cu adminstrarea probatoriilor in cazul in care avocatii fac acest lucru – inregistrarile video, stenografia, transcrierea inregistrarilor, etc. In concluzie, costurile mari si riscul procesual (de neevitat in orice cauza, indiferent cit de sigur esti de pozitia cazului tau) imping partile la gasirea unor alternative mai fiabile.
Se poate spune ca medierea – prin simpla sa existenta – a dus la scaderea numarului de procese? Desi nu neg faptul ca un mediator bun poate determina gasirea unei solutii de catre parti este imposibil ca vezi acest lucru intr-o statistica. In cite cazuri putem spune ca medierea a dus la gasirea unei solutii si ca acele parti nu ar fi putut sa o faca singure, la o stacana de tuica sau tequila, dupa gust? Oare a analizat cineva daca cresterea costurilor procesuale in jurisdictiile unde medierea nu este obligatorie a dus sau nu la aceeasi scadere a numarului de cauze deduse judecatii?
In plus, in statistici nu se poate confirma faptul ca medirea rezolva doar cazuri in care partile nu ar fi putut incheia o tranzactie prin propriile eforturi. Exista factori ce imping partile la un compromis si care nu sunt luati in considerare cind se discuta de eficienta medierii.
Principalul avantaj al medierii se sustine a fi scaderea costurilor aferente solutionarii litigiului, adica este mai ieftin sa ajungi la o intelegere in cadrul medierii decit sa suporti costurile unui proces. Intr-un anume sens, au dreptate. Este evident ca in cazurile de malpraxis este mai ieftin sa ajungi la o tranzactie in cadrul unei medieri decit sa platesti costurile procesuale pentru a obtine o sentinta definitiva.
Dar acest avantaj exista IN ORICE tranzactie indiferent daca este implicat sau nu un mediator!! Si aceasta eroare pleaca de la premisa ERONATA ca litigiul nu se putea rezolva daca nu intervenea mediatorul ceea ce este TOTAL FALS. Foarte putine cazuri nu se pot rezolva printr-o tranzactie incheiata direct de catre parti daca acestea chiar isi doresc o rezolvare amiabila. Reciproc, nici o mediere nu va avea succes daca partile isi doresc un litigiu cu tot inadinsul.
Consecintele medierii – ce nu se discutaDesi inteleg motivul iar legea 192/2006 este facuta de un agent de vinzari decit de un legiuitor preocupat de bunastarea justitiabililor (adica informarea trebuie sa prezinte DOAR avantajele medierii, adica se promoveaza informarea ERONATA a consumatorului) exista si consecinte / costuri suportate de catre un sistem juridic in care medierea este inserata cu forta. Cum ar fi deteriorarea relatiilor intre avocati in ideea in care se va merge mai mult pe o practica de tip „Rambo style” in litigii si pe o crestere tot mai mare a tendintei avocatilor de a nu isi asuma responsabilitatea unei analize cit mai realiste a cazurilor.
O analiza realista a cazurilor preluate de avocati are consecinte beneficice in cadrul relatiilor profesionale. Este foarte dificil – la nivel personal – sa ai pretentii nerezonable timp de 3 luni si apoi brusc sa te intilnesti cu acelasi avocat advers, privindu-l in ochi si sa ai aceleasi pretentii. Deci avocatul reclamantului va avea o atitudine onesta chiar de la inceputul discutiilor cu adversarul sau avindin vedere ca este constient de faptul ca la un moment dat se vor intilni.
Dar aceasta dinamica umana nu poate avea loc daca mediatorul devine principalul subiect pe care se concentreaza discutiile. Avocatul poate „permite”mediatorului sa convinga clientii pe care ii reprezinta sa admita o intelegere ca sa evite o discutie fata in fata cu adversarul si sa-i spuna acestuia „ai un caz bun, poti cistiga in instanta si inteleg pozitia clientului tau. Voi incerca sa explic cazul clientului meu”
Se spune de catre meditori ca avocatii nu au capacitatea de a negocia cazuri si ca doar mediatorii le au, acestea fiind dobindite pe parcursul a 2 saptamini de cursuri. Hmmm!! Argumentul se constituie in ceea ce se numeste „self-fulfilling prophecy”. Daca avocatii nu ar avea obligatia de a merge la mediere cred ca s-ar descurca sa incheie tranzactii asa cum o fac din 1831 incoace, adica de 180 de ani. Nici nu stiu cum s-au putut incheia intelegeri intre parti timp de 180 de ani in lipsa mediatorilor. Trebuie sa fi fost groaznic, de nesuportat!!
Nu uitati, avocatii sunt platiti catre clienti sa atinga un obiectiv – gasirea unei solutii la problema juridica expusa. Daca nu o fac, isi pierd clientii.
Din punctul meu de vedere, cea mai simpla cale de a evita o mediere este de a contacta avocatul advers si sa-i spuneti: „nu voi media aceasta cauza pina cind nu vom bea impreuna o cafea – poate chiar platesc si o masa la restaurant – si vom discuta problema. Daca nu vom ajunge la o solutie impreuna, abia atunci mergem la mediere”.
Daca adversarul refuza aceasta abordare va garantez ca nici medierea nu va avea succes. Luati-va certificatul sau procesul verbal de informare si mergeti in instanta de judecata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu